Meditarea, mai folositoare decât credeai

Acum câteva luni, la recomandarea unui prieten care face și clipuri pe Youtube și are și un blog despre asta, am început să meditez. Auzisem în trecut de termenul de a medita însă nu eram foarte familiarizat cu acesta și mereu îl asociam cu activități precum yoga care în opinia mea nu erau prea folositoare și nu mă făceau oarecum să-mi doresc să le practic. După ce tipul respectiv mi-a ținut un întreg discurs cu foarte multe lucruri despre meditație (ce și cum, avantaje, cum să meditezi, metode care mai de care mai inedite de meditare) mă simțeam gata să încep și eu să meditez în speranța că voi avea parte de toate efectele benefice ale acesteia pe care le auzisem de la el și de la multe alte persoane de pe internet (căci bineînțeles că m-am documentat destul de mult înainte).

Am început, bineînțeles cu începutul, cu ajutorul uneia dintre cele mai ușoare tehnici de meditare de care am auzit și-anume am stat în poziția pe care toată lumea o cunoaște (în șezut, cu mâinile sprijinite pe genunchi), m-am asigurat că o să fie liniște deplină atât în cameră cât și înafara acesteia și că nu există niciun factor care să-mi distragă atenția și am început să meditez. Înainte de asta mi-am fixat telefonul să sune după 15 minute, cu timpul ajungând până la o oră. În prima fază încercam să mă concentrez asupra respirației (factor cheie) și să-mi las gândurile să zburde liniștite. Cu timpul am început să încerc să nu mă mai gândesc, practic, la nimic ci pur și simplu să respir și să mă concentrez pe asta cât mai multă vreme. Faza interesantă e că după ce te obișnuiești timpul trece ca și cum ai dormi, adică foarte repede. La final îmi aduceam aminte că m-am pus în pat să meditez și primele 2-3 minute apoi doar momentul în care mă opream din meditat. E o activitate foarte interesantă și benefică pe care vi-o recomand.

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul