Cum Se Poartă Fusta Tub?

Prea mulată, prea clasică, prea simplă. Știm care este părerea ta despre fusta tub. Cu toate acestea însă, fusta tub este una din cele mai în vogă piese vestimentare ale primăverii, pe lângă cele midi sau cele plisate. Este mai modernă și mai cool decât ai putea crede. Dovada în acest articol cu câteva propuneri de ținute.

Cum Se Poartă Fusta Tub În Weekend?
Stilul street este cea mai în vogă tendință a acestui moment. Pentru cel mai feminin și mai casual look în același timp, alege să îmbini volumele și să porți un top cropped și de o geacă bomber din mătase ușor oversize.

În picioare poartă o pereche de bascheți albi cu dungi negre pentru cel mai frumos look sportswear. Poartă și o brățară la gleznă pentru un look perfect în stil nineties. O altă idee bună? Inelul dublu, pe jumătate șic, pe jumătate rebel.

Cum Se Poartă Fusta Tub La Birou?
Bye bye un look de working girl mult prea ancorat în clișeul costumului prea strict sau a pantalonilor eleganți. Poți sparge puțin latura mult prea strictă a fustei tub purtând-o la o cămașă de blugi.

În ceea ce privește pantofii, trebuie să mizezi pe o pereche de pantofi eleganți dar fără toc sau pe o pereche de pantofi tip derby. Geanta bucket în nuanțe de roz pastelate este cea mai bună idee pentru a pune în valoare ținuta.

Cum Se Poartă Fusta Tub Seara?
Dintre toate modelele de fustă, fusta tub este de mare efect. Deci cea mai bună idee pentru a o purta seara. O poți purta la o cămașă albă simplă, fluidă, cu mânecile bufante, la un colier tip plastron și la o poșetă colorată pentru a dinamiza puțin ansamblul. Motivele colorate tip piton sunt foarte trendy. Pentru un plus de feminitate, pantofii cu toc sunt cea mai bună idee.

Leave a Reply