Câteva Beneficii Ale Mersului Pe Bicicletă

De curând mi-am cumpărat o bicicletă nouă și am inaugurat-o, dacă e potrivit termenul, cu o distanță de 5 kilometri potrivită pentru unul ca mine care nu a mai pedalat de mai bine de un an. Senzația este cu totul și cu totul absolut minunată.

Nici măcar nu știu de ce nu am făcut asta mai devreme și am așteptat până acum. De astăzi am făcut loc în programul meu, destul de încărcat de altfel, și mersului pe bicicletă. Observând din start câteva beneficii ale acestuia nu puteam trece fără un articol specific.

  1. Reduce Stresul – Primul motiv pentru care am ales să merg din nou pe bicicletă a fost faptul că mă ajută să scap de stres și să mă relaxez. Datorită activităților de zi cu zi se adună destul de multe griji iar o mică “escapadă” în aer liber te detașează de tot.
  2. Sănătate – Dacă tot ne ajută în prima fază cu reducerea stresului, mersul pe bicicletă ne dă o mână de ajutor și pe partea de tonifiere a mușchilor, ardere a caloriilor pentru cei ce vor să slăbească, plămâni mai puternici, reducerea riscului de diabet și al tensiunii arteriale mari și altele, probabil, pe care eu nu le cunosc.
  3. Este Gratis – Din fericire nu consumă niciun combustibil, decât niște energie, deci din buzunarele noastre nu zboară niciun leuț. Acesta este un mare plus pentru o bicicletă în ziua de astăzi dacă ținem cont de cât de greu se produc banii pentru majoritatea persoanelor.
  4. Rapiditate – Deși pentru unii oameni acest lucru nu e cunoscut/plauzibil, aflați totuși că într-un oraș mare o bicicletă te ajută să te deplasezi mult mai rapid decât mașina deoarece te poți strecura printre ele.

În concluzie dacă aveți posibilitatea, indiferent dacă stați în mediul rural sau urban, cumpărați-vă cât mai repede o bicicletă (dacă nu aveți deja) și mergeți cât mai mult. Sănătatea voastră are de câștigat destul.

Leave a Reply